experiență de poveste


Avem vești extraordinare! 

”Echipajul” Fabrica De Ambalaje Exonia a terminat cursa în pole position! 


1 Milion Euro

Investiție adjudecată.


Începând de astăzi vom avea un partener asociat în board-ul de administrare al companiei, dar și un mentor cu o experiență absolut colosală, care suntem convinși că își va lăsa amprenta pe evoluția noastră din perioada următoare.


Îi mulțumim domnului Dan Șucu pentru încrederea acordată și promotem să ne ridicăm la nivelul așteptărilor domniei sale, inclusiv al indicatorilor viitori :)


Vom demara analiza în vederea stabilirii tipologiei investițiilor ulterioare în vederea atingerii obiectivelor de creștere pe care ni le vom propune. Va fi o perioadă plină de provocări pentru care ne place să credem că suntem pregătiți. Abia așteptăm să revenim cu vești proaspete!


Mulțumim ProTV pentru oportunitatea extraordinară pe care ne-a oferit-o de a ne prezenta conceptul, dar mai ales de a cunoaște cinci antreprenori extraordinari care reprezintă adevărate etaloane de bune practici și de antreprenoriat autohton de succes. Deasemenea, gândurile noastre de recunoștință se îndreaptă spre partenerii și colaboratorii noștri, pentru susținerea, încurajarea și pentru felicitările călduroase transmise odată cu parafarea parteneriatului dintre compania noastră și investitori.

Hai să ne cunoaștem






Contact

About Exonia

Legal

Privacy

Exonia.ro © 2021 All Rights Reserved.